In primul rând trebuie clarificată gelozia, pe cât posibil, desigur.
Aşadar, ce este gelozia?
In linii mari, gelozia este dorinţa de a domina, controla, dorinţă ce provine din frica de rejecţie, frica de a nu fi validaţi, de a nu pierde poziţia din faţa persoanei, de singurătate.
Gelozia presupune o nesiguranţă ce se manifestă prin agresivitate, ca formă compensatoare. Gelozia mamei (in special mamele de băieţi), apare in general (dar nu este o regulă), după ce copilul implineşte vârsta de trei ani, iar copilul, in funcţie de timpul petrecut cu tatăl devine mai apropiat de acesta. Incepe uşor să se creioneze figura parentală cu care copilul incepe să se identifice.
Jocurile, glumele, timbrul vocii, autoritatea, felul in care tatăl ii oferă atenţie şi afectivitate il face pe cel mic să fie mai ataşat de tată si incep să apară micile şicane făcute mamei de catre “băieţi” să “comploteze” impotriva ei, ceea ce mamei i se pare o situaţie serioasă,”băieţii” o tratează ca pe o glumă.
Tatii (nu toţi, desigur), tind să nu aibe atât de multe reguli la locul de joacă, să respecte programul de masa sau timpul alocat unor activităţi, felul in care imbracă copilul, spălatul pe mâini ş.a., ceea ce este pe placul copiilor, felul taţilor, de a trata cu uşoară superficialitate anumite situaţii, poate să contravină regulilor mamei, si nu de puţine ori, aceasta se gândeşte că s-a chinuit cu cel mic mai mult, iar acum copilul “trage” mai mult la tatăl lui, si parcă se bucură mai mult acum când il vede, se joacă mai mult cu el, vrea să meargă cu el peste tot.
Păi bine, şi scopul meu ca mama, care mai e? Adică eu am grijă, eu il imbrac, ii dau să mănânce, nopţi albe şi el vrea mai mult la taică-su? Dar nici tatăl nu se sfieşte să arate că e iubit, in ciuda soţiei, care ii priveşte pieziş, simţindu-se parcă trădată de cel pe care l-a strâns la piept, dar cele descrise mai sus, constituie un exemplu şi trebuie tratat ca atare.
Un alt posibil exemplu este cel in care sunt implicaţi taţii mai ales dacă au fete. Relaţia cu fata poate fi una bună până in momentul in care trebuie să vorbească cu “cineva” ca intre fete.
Se simte mai apropiată de mama, fiindu-i mai uşor să vorbească de situaţii ce implică sexualitatea sau relaţiile personale, ceea ce este important de reţinut, este faptul că factorii ce infuenţează apropierea sau depărtarea faţă de părinţi in anumite perioade de dezvoltare ale copiilor nu are legătură cu afectivitatea sau faptul că pe un părinte il iubeşte mai mult decât pe celălalt, si nici nu este necesar ca părinţii să facă intrecere intre ei pentru a câştiga atenţia copilului.
De ce? Conform teoriei lui Freud, copilul se raportează in mod deosebit la cel care ii satisface nevoile, mama sau femeia care il alăptează, tatăl care il protejează şi persoanele care ii inlocuiesc. Sau mai pe scurt, alegerea de obiect prin anaclisis .
( Laplanche, J./Pontalis, J.-B., Vocabularul Psihanalizei, EdituraHumanitas, Bucureşti, 1994)
