Comunicarea cu copilul este unul dintre cele mai importante aspecte în dezvoltarea lui emoțională și socială.
Prin discuții zilnice, ascultare activă și încurajarea exprimării sentimentelor, copilul învață să aibă încredere în sine și să își gestioneze emoțiile.
Atunci când părintele sau adultul îi oferă atenție și răbdare, copilul simte că este înțeles și acceptat. Acest lucru contribuie la formarea unei relații sănătoase și echilibrate.
Comunicarea cu copilul devine un factor favorizant atunci când se iau in calcul urmatoarele ipoteze de lucru:
- -adoptarea unei comunicari asertive
- -intrebari deschise care sa il ajute pe copil in depistarea soluţiilor
- -tonalitate placuta
- -mişcari non-agresive
- -disponibilitate
- -răbdare
- -toleranţă
- -inţelegere
- -suport necondiţionat
Din punct de vedere personal, afirmaţiile sau explicaţiile adulţilor sunt privite cu destulă reticenţă de către cei mici. Intrebarile ii ajuta sa-şi dezvolte latura creativă, sa-şi ofere propriile răspunsuri, in limbaj propriu, la intrebările sau acţiunile cu care se confruntă.
Deşi pe moment o explicaţie poate parea justificată in viziunea noastra, copiii au o percepţie diferită(in funcţie de varsta şi gradul de dezvoltare) faţă de aceasta.
Tocmai de aceea, intrebările deschise reprezinta un suport in favoarea comunicării.
”Istoria dezvoltarii intelectuale a copilului este, in bună parte, istoria socializarii progresive a unei gandiri individuale, mai intâi refractară la adaptarea sociala, apoi din ce in ce mai patrunsă de influenţele adulte ambiante”( Piaget, 2012, 31 ).
Finalul artei de a comunica cu copilul, va fi capacitatea acestuia din urma de a gestiona relaţia cu el insusi, familia de provenienţa, familia pe care o va intemeia, relaţiile sociale si cele profesionale,relaţii puternic ancorate ce ii vor oferi o caliatate a vieţii superioară.
